Categories: Wizz Air, Bilete lowcost Wizz Air, Prezentare Wizz Air, Stiri Wizz Air
Wizz Air a transportat cu 86% mai multi pasageri in S1, in Romania
By admin on Jul 13, 2009 | In Stiri Wizz Air
Compania low-cost Wizz Air a transportat, in primele 6 luni ale anului, un numar de 720.000 de pasageri pe rutele din si catre Romania, in avans cu 86% fata de perioada similara din 2008, in special pe fondul cresterii numarului de zboruri si a deschiderii de noi baze operationale.
"Cresterea numarului de clienti din primele sase luni a avut loc, in principal, pe fondul extinderii retelei si a cresterii frecventei de zbor, precum si a deschiderii de noi baze operationale", a declarat, pentru Mediafax, Natasa Kazmer, director corporate communications & public affairs al Wizz Air.
"Totodata, o contributie importanta a avut-o tendinta de migrare a calatorilor de la companiile traditionale, mari, la operatorii low-cost, in contextul crizei globale", a mai spus Kazmer.
Rezultatele din primele 6 luni ale acestui an au depasit estimarile initiale ale companiei, care indicau un numar de 690.000 de clienti. In ceea ce priveste gradul de ocupare a aeronavelor, rata medie la nivelul retelei de transport a companiei este de 85%.
"Acesta este aplicabil si pentru operatiunile din Romania si a ramas constant in comparatie cu anul trecut, desi numarul destinatiilor si a frecventelor pentru anumite zboruri a crescut", a spus Kazmer.
In acest an, Wizz Air a deschis a treia baza operationala, la Timisoara, si a lansat curse spre Barcelona, Milano, Valencia, Venetia si Paris. Totodata, operatorul low-cost a alocat doua noi aeronave Airbus 320 bazelor din Bucuresti si Timisoara, si o alta la Cluj-Napoca, la jumatatea lunii iunie.
In acelasi timp, compania a dublat capacitatea de transport si a crescut numarul de angajati.
In prezent, Wizz Air opereaza din Romania peste 100 de zboruri saptamanal catre 13 destinatii. In primii 3 ani de activitate pe piata romaneasca, operatorul a transportat 1,9 milioane de pasageri, inregistrand anual un grad mediu de ocupare a avioanelor de 85%.
Compania detine 23 de aeronave, flota urmand sa creasca la peste 130 de unitati pana in 2014, in baza unor contracte incheiate cu Airbus.
Pe segmentul de transport aerian low-cost din Romania sunt prezente, alaturi de Wizz Air, companiile Blue Air, Germanwings, easyJet, SkyEurope, Myair si Ryanair.e piata locala.
Wizz a transportat mai mult de 500000 pasageri in primele 4 luni ale anului
By admin on Jul 2, 2009 | In Stiri Wizz Air
Wizz Air, cea mai mare companie aeriana low-cost, low-fair din centrul si estul Europei a transportat in primele patru luni ale anului mai mult de jumatate de milion de pasageri pe rutele din si spre Romania. Acest numar reprezinta o crestere cu 96% fata de aceeasi perioada a anului anterior. Totodata, compania estimeaza ca va transporta 690.000 de pasageri din si spre Romania in primul semestru, ilustrand un progres clar catre atingerea obiectivului de dublare a numarului de pasageri transportati in Romania in 2009.
"Ne-am dezvoltat in Romania prin lansarea de noi rute, deschiderea de noi baze si alocarea de noi aeronave. Astfel, Wizz Air a devenit lider de piata pe segmentul de transport aerian low-cost din Romania in doar doi ani de la inaugurarea primei baze operationale la Bucuresti. Ultimele rezultate ilustreaza clar evolutia companiei pe plan local si faptul ca ne vom atinge obiectivul de a transporta 1,7 milioane pasageri in 2009", a declarat Natasa Kazmer, Director Corporate Communications si Public Affairs Wizz Air.
In pofida situatiei macro economice dificile, Wizz Air si-a pus in aplicare planurile pentru 2009 in Romania si a lansat cea de-a treia baza operationala la Timisoara (si noi zboruri spre Barcelona, Milano, Valencia, Venetia si Paris), a alocat doua noi aeronave Airbus 320 bazelor din Bucuresti si Timisoara (a treia va urma in iunie in Cluj-Napoca), a dublat capacitatea de transport in Romania si a crescut numarul de angajati.